octombrie 2009

Când mă gândesc eu la bac m-apucă nostalgia. Totdeauna era un moment de emoţie când la Galaţi traversam cu bacul Dunărea şi ajungeam în Dobrogea. Emoţia aia că în câteva ore ajunge la mare. Şi ce peisaje sunt în ţinutul Dobrogea: podgoria Murfatlar şi cei mai bătrâni munţi din ţară, munţii Măcinului. Dar tu ar trebui să ştii munţii ăştia doar faci geografia noastră, ai bacul, doar nu tre’ să-ţi amintesc. Nu-mi spune! Nu cumva în fiecare zi auzi de la profi cuvântul examen, facultate? Şi vă aburesc cu oportunităţile ce le oferă o bucată de diplomă? Nu cumva şi colegii vorbesc despre acelaşi lucru, că au morcovi la mate? Nu-mi spune. Trebe’ să te trezeşti în fiecare dimineaţă la 6 ca să fii la old school. Să ştii că scriitura asta o scriu în timp ce tu acum eşti la şcoală. Să-ţi povestesc ce-am făcut în dimineaţa asta? M-am trezit agale, m-am uitat pe ceas şi era 9-fără-ceva şi-am căscat într-un nonstres total. Am făcut un duş, am mâncat. Ţin mult să precizez că mâncarea îmi era deja pusă pe masă.

Uuu, ce frumos e cerul dimineaţa. Soarele nebun de toamnă parcă îţi dă din forţa lui, să treci la acţiune! Numai să nu treci la acţiune mergând la şcoală. Să nu spui că te-ai grăbit în dimineaţa asta că n-ai apucat să savurezi textul zilei. Dar să ştii săraca de tine că te-am compătimit, dovadă e că ţi-am scris. În timp ce lăsam stiloul să curgă pe hârtie de parcă i-am scos plăcuţele de frână, lăsam şi ceaiul să curgă uşor pe papilele mele gustative. L-am îndulcit cu miere şi chiar stând aşa mititelul de mine realizez prin ce treci, cum stai în bănci incomode, bombardată ca Leningradul cu materie, cu note, cu subiecte de bac. Înţeleg. În loc să ai timp, cu programul fix de la 7 la două e greu să te preocupi de lucruri, ce ştii că-s mai importante. Spirituale! În loc să guşti dintr-un cremşnit, din vanilia lui, tre’ să guşti din soneria care-ţi spune că începe ora. Ce să-i faci, eu am cursuri de la două.

La tăţi ni greu…

Aseară aveam pe tavan o buburuză. Dimineaţă n-am mai găsit-o şi-s trist.

Pe cine să cer să-mi fie buburuză?

Mi-a venit mie o gărgăriţă să repun dvd-playerul în funcţiuni ( să mai văd un film, o măslină). Îl scot din dulapul unde ştiam că l-am pus când mă izbesc ca o vrabie de un camion: unde e cablul ce leagă playerul de tv!? În dulap nu era; îl caut în dulapul alăturat ca un forator ce caută plin de sete petrol. Nimic. Caut într-un altul, ca un ghepard ce caută să-i dea ”sărutul morţii” unui bivol sau ca atunci când caut să-ţi dau un pup pe frunte. Nimic… unde o fi prăpădit de fir negru? Am cautat şi-ntr-un sertar. Îl cautam ca un bebeluş ce caută ţâţa mamii. Nimic. ”Unde eşti? Unde eşti? Fir drăguţ din Ipoteşti?” Intru-n cameră la sor-mea. Dormea-plută. Poate era, cablul, într-un dulăpior la ea în vis. Dar nu-i bine să deranjezi visele. Caut în continuare sub birou, aşa cum caută Dana cuvântul ”dor” în glasul meu. Apoi după calorifer, de parcă aş fi fost acela ce vrea căldură de la persoana ce i-a fost caldă odată.

O sun pe mami: ”Mami, nu ştii une-i firul de la dvd?” ”Nu ştiu, mami, tu ai umblat cu el. Şi pe ăla l-ai pierdut?” Am închis, nedumerit. Ce am mai pierdut eu? Şi unde să-l fi pierdut cablul într-o casă mică şi nici să ştie mami de el? M-am aşezat gânditor pe canapea. Când am găsit de cuviinţă să-l caut sub canapea, dar nimic. Nimic special. Apoi brusc o sclipire ”ştiu unde e!” Mă îndrept cu forţă şi când să-l văd, nu era acolo. Ca şi cum ţi-aş căuta linia timidă din zâmbetul tău şi nu e acolo.

La un moment dat încep să reiau căutările în dulapurile în care am mai cotrobăit. Aşa cum un părinte caută să-şi trimită copilul la nu-ştiu-ce-facultate, uitând să-l întrebe ce-i place. Nici copilul nu ştie ce i-ar place. Umblam  prin casă, căutam nod în papură. Am căutat şi după jucării, aşa cum caut acordurile pe grif să-ţi vibrez lăuntrul, domnişoară. Câteodată cauţi, cauţi, dar din cauza atâtora căutări uiţi ce cauţi, dar eu nu am uitat. Căutam un cablu aşa cum un om ar căuta un cablu. Şi cel mai tare nu m-a supărat că mi-am stors răbdarea, ci că a trebuit să scriu aici despre o bucată de sârmă.

Cablul era lăsat conectat în tv. Era locul unde ar fi trebuit să caut prima oară. Câteodată începem de unde nu trebuie. Deseori fericirea o cauţi unde nu e, când nu laşi baltă-n papură prejudecăţile învăţate acasă.