decembrie 2009

De ce are nevoie omul? De doi metri pătrăţi unde să se odihnească, de un litru jumate de apă şi un kg, două de mâncare pe zi. Mai are nevoie de un metru pătrat de iarbă unde să facă şuşu. Când e frig, are nevoie să fie învelit de îmbrăcăminte, nu prea groasă, iar câteodată nu are nevoie decât de un slip. Iarna, are nevoie de câteva lemne să le pună-n sobă, iar vara aceiaşi cantitate de lemn ca să doarmă liniştit sub cerul liber lângă foc. Mai are nevoie de un adăpost. Chiar din lut. Străbunica mea şi-a crescut cei nouă copii într-o casă de lut.

De ce are nevoie, de fapt, omul? De braţul ei, când îşi odihneşte capul, de câţiva mililitri de sărut, de câteva grame de vorbe plăcute, de o ureche atentă căreia să-i povestească supărările prin care a trecut peste zi. Omul are nevoie să se învelească în respectul ei. Are nevoie de căldura trupului ei şi câteodată doar de căldura mâinii ce-i mângâie obrazul. Mai are nevoie de un adăpost. Chiar din lut. Noi suntem lut, draga mea.

Cu mulţumire,

omul tău.

M-am trezit fără voce. De parcă aş fi avut un vis absurd în care la un mare ospăţ aş fi mâncat cu poftă sârmă-ghimpată. Dar numai dimineaţă am realizat că atât de rău mi-am rănit buzele, sunt crăpate şi pline de sânge. Am mai realizat că una din ghemotocuri de sârmă-ghimpată mi s-a încâlcit în corzile vocale. De asta nu mai pot vorbi.

Dar n-a fost un vis absurd, ci e  o simplă răceală, ce mă torturează. Parcă râde de mine:  se cheamă răceală, dar nu te răcoreşte, ci te persecută cu febră. Boala e o tortură fiindcă te izolează, fără să se folosească pereţi groşi, de gratii, lacăte şi gardieni. Boala face din casa ta un lagăr de concentrare, nu te lasă să ieşi fiindcă te-ar urmări şi oriunde te vei opri te va pedepsi mai crud. Iar prietenii nu te vizitează fiindcă le este frică să nu ajungă şi ei torturaţi. Boala te umileşte, îţi ordonă să tot apleci capul ca să laşi tusa să-ţi biciuiască gâtul şi plămânii. Se joacă cu mintea ta, noapte dormi agitat, ziua te lasă fără vlagă. Oamenii au inventat dispozitive grele, mari de tortură, totuşi boala ştie să schingiuiască fără nimic, fiecare celulă din corp. De-a lungul istoriei oamenii au fost torturaţi din motive verosimile: unul ar fi că un nene avea un fix că toţi oamenii trebuie omorâţi  cu excepţia  blonzilor cu ochi albaştrii, chit că el avea părul de culoare-nchisă, alt motiv era că oamenii ce deţineau o Biblie trebuiau arşi pe rug chiar de cei care spuneau că-şi bazează învăţăturile pe Biblie. Dar toate aceste torturi au dispărut. Totuşi boala nu numai că nu dispare, dar se perfecţionează. Medicii găsesc noi soluţii, noi aparate, noi medicamente,  noi vaccinuri şi tratamente. Boala, însă, are un pas înaintea lor şi  n-are 6 ani facultate, nici măcar nu ştie să citească.  Ea găseşte noi metode de a tortura oase, muşchi, creier, organe interne, glande sau gene, de-ai provoca calvar omului. Iar medicii o pot detecta numai când a intrat în om. Omul poate folosi tehnica militară să distrugă dintr-un buton o ţară şi tot el e incapabil să ducă un război cu-n virus, cu-o boală. Uneori mă întreb dacă viruşii sunt tot mai inteligenţi sau corpul omenesc ( “după mii de ani de (teorie a) evoluţie”) devine tot mai slab, mai vulnerabil, mai imperfect?

Tare-ţi mai doreşti mângâiere când eşti bolnav. Stăteam rezemat de biroul meu, fără chef, fără cuvânt şi-mi doream atât de mult  să treacă lent o mână prin părul meu, o dată.

Doar o dată.