Pământul se crapă la secetă. Iar eu am buzele crăpate de la vânt şi frig.
E atâta secetă. Unde-s ploile de sărut?
Navigaţi în arhiva pentru categoria vorbă plăcută
Dacă vrei să dai cel mai simplu şi uşor examen din viaţa ta, eu îţi recomand să dai bacul.
Domn şi-o domnişoară
Gând şi-o gândişoară
Ghiocel şi-o ghiociţă
Rock şi o rochiţă
Şi să ştii că nu ai scuză
Sărutul tău, să nu mi-l dai
Doar ţi-a rămas pe buză
Mierea umezită-n ceai
…
Şi să ştii că îmi eşti muză
Tot îmi furi sărut pe gură
Doar mi-a rămas pe buză
Buza ta din stup de mură
Ţi-ai asortat cerceluşii şi bendiţa din păr cu ocşorii-ţi verzi. Iar cămaşa are aceiaşi culoare cu cea a unghiuţelor şi mă-ntreb inima de ţi se asortează cu a mea.
— Ce plăcuţă e asta?
— E o plăcuţă de memorie din calculator, tati. Uite, una din-asta ţi-ar trebui ţie, că-n ultima vreme cam te lasă memoria…
— Tu ştii că ai dreptate? Uite, de exemplu, mâine am să uit să-ţi dau bani de cheltuială…
Cu cât e o pupăză mai frumoasă cu atât are cuibul mai plin de paie, noroi şi bălegar. Mă-ntreb, la cât eşti de bine aranjată, de ţi-ai făcut patul în dimineaţa asta…
“Ce faci?”
“Iubesc.”
“Eu cred că tu ai o problemă că tot îmi răspunzi că iubeşti.”
“Nu. Eu zic că e o problemă când îmi spui că faci bine şi văd că nu faci nici atât.”
Buza ta îngână,
Goală, pe sărutul nostru dens:
“Să ne ţinem strâns de mână.
Hoinăreli prin univers.
…
Să m-opreşti deodată,
Să mă strângi, să nu mă laşi
Să dansăm în ritm de pleoapă
Chiar de ne-ncurcăm în paşi.
…
Apoi fugi de lângă mine
Să te-ascunzi pe-un ram de stea
Să te chem în şoapte pline
Eşti al meu şi sunt a ta!”
…
Eu m-apropii să te sperii
Tu să ţipi, să n-ai de-ales
Să fugi prinsă-n clipa serii
La braţul meu, al tău ales.
…
Ţi-ar fi universul mic
Pentru noi, prea strâmt e el
Nu ne-ajunge-un infinit.
Hoinăreli pe-un ghiocel.
…
De ne-ar desparte ani-lumină
Şi-ntuneric de-ar mai fi
Am aprinde-o lună plină
Juca-ne-vom ca doi copii.
Mama mea găseşte, azi, în cutia poştală o scrisoare ce îi este adresată. Şi chiar nu poţi să-ţi dai seama cine a scris-o.
Stimată doamnă Gabriela,
Sunt patroana Agenţiei Matrimoniale – Mariaj Durabil, cu sediul în Suceava, str. Iubirii nr.65. Din surse credibile am aflat intenţia dumneavoastră de a vă vinde soţul şi de aceea vă înştiinţăm că suntem interesaţi de a intermedia această afacere. Prin expertele agenţiei noastre, vă asigurăm de tot concursul în această intermediere şi de o reuşită favorabilă, ambelor părţi.
Din verificările de durată făcute de noi, cu scuzele de rigoare, fără ca dumneavoastră să cunoaşteţi acest aspect, vă informăm că persoana, pe care intenţionaţi să o vindeţi, a obţinut calificativul: STANDARD RIDICAT.
Totodată, vă înştiinţăm că sunt deja numeroase persoane interesate de a-l achiziţiona. Specificăm acest lucru pentru a vă scuti de alte cheltuieli inutile cu anunţuri, etc.
Recunosc că şi eu, în calitate de patroană a acestei agenţii, sunt interesată, chiar dacă nu am împlinit treizeci de ani. Pentru liniştea dumneavoastră sufletească, vă asigurăm că-i vom oferi condiţii de trai luxuriante domnului Marcel (actualmente alintat de tot personalul nostru “Iubii”). După încheierea negocierilor şi perfectarea contractului de achiziţie, acesta nu va avea voie să muncească fizic. I se va sugera, şoptit, să facă zilnic gimnastică de întreţinere şi va avea posibilitatea să călătorească mult, chiar şi cu vase de croazieră de cinci stele, peste ocean.
Doamnă Gabriela, pentru reuşita acestei afaceri, vă invităm la sediul agenţiei noastre. Vom purta discuţii referitoare la pretenţiile dumneavoastră materiale, clauze ce vor fi stipulate şi în viitorul contract perfectat.
În speranţa că intuiţi nerăbdarea noastră, vă mulţumim pentru bunele intenţii şi sperăm din toată inima să nu vă răzgândiţi.
Manager general,
domnişoara Năbădică Iubărela
Mi-ai cerut să-ţi stau o clipă
În îmbrăţişarea-ţi strânsă.
Nu mă prinde de aripă,
Ce se zbate, ce stă plânsă.
…
O fii, tu şoaptă,
Jocul nostru doar pripit?
Ba ne duce, ba ne poartă…
Pân’ rămânem făr’ de-aripi?
…
Nu te vreau, tristeţe vagă,
Nu mai vreau un vas de lut.
Eu vreau sărut cu gust de fragă
Şi să o-mbrăţişez sub nuc.
…
Mi-ai cerut din depărtare
Spaţiul să ţi-l dau în mâini.
Şi te-am dus până la soare
Te rog, a mea rămâi.
…
Mişcă gândul în eter,
Gând ce nu-l mai dau.
Nu ne despărţim defel,
Nici nu poţi şi nici nu vreau.
…
Nu lăsa, privire dragă,
Fruntea să ţi se-ncrunte.
Să fugim în ceaţa vagă,
Să-ţi sărut un pup pe frunte.
“Sunt puţin obosită, dar cu zâmbetul pe buze. Adică aş vrea să fie în buze. Să nu pot să îl mai iau.”
A.
“Mergem?”
“Unde?”
“Unde n-ai putea ajunge fără mine.”
Atât de drag îmi este câte un pui de somn, la amiază.
Aşa cum spuneam în scriitura “Eu şi Ele“, duminică am fost cu fetele la o plimbare. Trebuie să vorbesc despre un episod când le-am lăsat pe ele să meargă pe cărăruia sigură, bătută, de pe lângă marginea pădurii. Eu, însă, am vrut să fiu singur călător prin mijloc de pădure. Să-i descopăr năuntrul. Făceam salturi uriaşe coborând în prăpastie, alergam, alteori tiptil păşeam pe sub crengi, arbuşti să nu-i ating, să nu le tulbur veşnicia. Printre copaci, fără să am un drum călcat, mă tot scufundam mai mult, tot mai mult. Câtă linişte. Ce blândă e… Abia am început să o înţeleg, abia am început să-i simt bătăile inimii. Abia am ascuţit creionul pentru a-i schiţa trupul, gândul. Şi i-am promis că nu-l voi lăsa jos, că-l voi ţine strâns.
M-am oprit într-un loc în care soarele mângâia zăpada. M-am lăsat pe spate şi, întins, am făcut o fotografie cerului.
Nu ne trebuie mai mult, ca să ne regăsim. Doar să ne lăsăm în zăpadă sau în iarbă şi să privim cerul. Ca răsplată, m-a sărutat pe frunte un pic, cu zăpadă căzută de pe-o rămurea.
Ţin la ea, dar ea deja ştie asta.
M-am gândit s-o-ncep într-un stil glamour şi urban: îmi place să strâng fânul. Era august şi atât de tare mi-a plăcut, încât l-am rugat pe tata să-mi facă o fotografie, să am amintire pe telefon cum strâng fân. Şi-acum o mai am. Îmi place că trecând cu grebla prin iarba moartă, apare de sub ea cea vie, verde.
Inima trebuie mereu greblată de sentimente uscate.
“Sor-mea are 183 înălţime.”
“Aoleu, ce i-aţi dat de mâncare!?”
“Mingea de baschet.”
Luasem la întrebări o creatură de pe pervaz:
Băi pasăre, ce tot mă guguştiureşti de dimineaţă?
- Frunză verde de fazan, nu mă-nsor nici peste-un an. (Dănuţ)
- Frunză verde ruptă-n două, nu mă-nsor nici peste nouă. (eu)
- Frunză verde de opinci, ia mai scade tu vreo cinci.
- Frunză verde durdulie, cum spui tu, aşa să fie…
Singurul pentru tine sunt eu.
Singura pentru mine eşti tu.
Singurii pentru jocul nostru suntem noi.
Singuri rătăcim în deşert.
Acolo, departe, e doar iluzia unei oaze
de iubire?
Doi omi de vreo 45 de ani.
“Iubituuu..”
“Da.”
“Vină până la iubita ta..”
“Nu.”
Mi-am lovit atât de rău buzele. Au alunecat şi au căzut în gol. S-au frânt.
De ce nu m-ai avertizat că ai gropiţe-n obraji?
În duşuială m-au podidit întrebările.
Dacă fiecare ar citi cărţi în timp ce stă pe veceu, am fi şi mai înţelepţi?
Dacă fiecare s-ar spăla pe dinţi zilnic, ne-am vorbi mai frumos unul altuia?
Dacă fiecare s-ar clăti pe faţă cu apă rece, ne-am trezi din mediocritate?
Dacă fiecare s-ar privi în oglindă, ne-am strădui să schimbăm ceva din trăsăturile banale?
Dacă fiecare s-ar spăla pe mâini de fiecare dată când ar veni de-afară, am spăla şi greşelile celor apropiaţi nouă?
Dacă fiecare ar şti, când se duşuieşte, să potrivească apa caldă cu apa rece, am ştii să ne potrivim între noi?
“Băi baie, de ce mi-am pus spumă de ras pe periuţa de dinţi?”
“De adormit.”
“Mama, vreau să-mi pun mai multe flori în cameră. La mine, am o amărâtă de floare şi sor-mea are, la ea, un cactus.”
“Nu-mi fă mie casa laborator de botanică. Când o să fii la casa ta să-ţi ţii flori câte vrei şi Cristina, să-şi ţină, la casa ei, căţeluşi câţi vrea. Şi lăsaţi-ne pe noi moşnegii să ţinem…”
“…unul la altul” zise tata.
O mamă îşi îmbrăţişează băieţelul cât de mult poate. Îl pupă, îl gâdilă, îl mângâie tandru, râde cu el, îl ţine la piept, îl ridică atunci când cade, îl stropeşte cu apă, îl iartă, îl protejează, îl sărută. Îl iubeşte. Îi şopteşte un cântec, să-l adoarmă.
Fiindcă mama ştie că acel bebe va deveni un bărbat puternic ce-şi va trata la fel domniţa.
“Of, of… până când o să mai am grijă de tine?”
“Pân’ mă-nsor, mamă.”
“Da o să aibă grijă fata ta de tine?”
“Asta-i îngrijorarea ta? Nu-ţi dai seama ce capacitate vie, de-avea grijă, are o fată pentru băiatul ei.”
“Nuuuu, nu-mi dau eu seama. Că eu n-am grijă de tac-tu…”
“Domniţă, cer permisiunea de-a mă lăsa să vă curtez.”
“Cavalerule, ce mă bucur! De ani întregi mă chinui şi încerc să fac să pricepi că-mi placi şi tot n-ai înţeles.”
“… da?… atunci ne va fi mai uşor, domniţa mea.”
“Nu, nu, nu. Dimpotrivă, domnul meu. Îţi va fi mai greu. Că, de astăzi, mă fac că nu mai vreau eu.”
M-am trezit, am ieşit pe fereastră şi am luat la întrebări zăpada adunată pe pervaz:
Băi zăpadă, îmi clătesc eu faţa cu tine sau te înviorezi tu pe chip cu mine?
“Nu-i bine să-ţi spun că eşti frumoasă. Aşa că n-am să-ţi spun. Bine?”
“Nu-mi spune. Şopteşte-mi.”
“Ce faci, Ov?”
“Ovidesc, Dani.”
“Şi altceva?”
“Vorbeam cu fetele şi tu m-ai întrerupt.”
“Adică ce, eu-s întrerupător?!”
Mă duc până-n bucătărie, mă întreabă tata:
De ce eşti îngândurat, băiatu’ lu’ tata?
Apoi merg în sufragerie, o întâlnesc pe mama:
Ce face frumosul mamei?
Deci al cui sunt?
“Eu nu înţeleg cum tu nu sărbătoreşti Crăciunul.”
“Dar n-ar fi stupid de plictisitor să fim toţi la fel?”
“Păi lumea e frumoasă, dar puţin murdară. Tu ştii să o speli.”
“Mi-am făcut un ceai.”
“Şi ai pus miere?”
“Nu.”
“Atunci pune-mă pe mine.”
“Eu pe voi, fetele, nu vă înţeleg.”
“De ce?”
“Că, dacă v-aş înţelege, n-ar avea nici un farmec.”
Astăzi, pe tren, o domnişoară vorbea la telefon:
“Puiuţ, de ce eşti măgar?”
Câteodată vreau să mă însor şi nu se uită nimenea la mine.
Câteodată nu vreau să mă însor şi fetele, frumoasele, imediat îmi sar în cap.
Astăzi e ziua în care nu vreau să mă însor.
“Cât e ceasul?”
“Unu fără ceva.”
“Fără cât?”
“Fără tine.”
“Zeiţa feniciană a fertilităţii, Astarte, are ca simboluri oul şi iepurele. Diversele statuete ale Astartei o înfăţişează cu organele sexuale foarte mari sau cu un iepure lângă ea şi cu un ou în mână.”
Mă întreb ce sărbătoare are aceleaşi simboluri.
“Spune-mi pe bune, tu chiar ai iubit vreodată?”
“Nu. Un copil nu ştie să iubească.”
“Dar i-ai zis că o iubeşti.”
“Da.”
“Nemernicule.”
“Uite de ce nu am prietenă. Nu mai vreau să mint.”
Iubirea înseamnă şi responsabilitate. Cum aş putea să fiu responsabil de sentimentele ei când eu nu am grija hranei ce va fi pusă mâine pe masă, grija întreţinerii, hainelor, ratelor? Sunt copil, fără responsabilităţi, întreţinut de mama şi tata.
“Ia mâna!”
“De ce? Că nu-i frumos să stau cu mâna la gură?”
“Nu. Vreau să-ţi văd buzele.”
După ce m-am trezit, ies pe fereastră şi întreb:
Băi vreme, azi vei fi caldă sau frigă?
“Bună ziua! Dacă participaţi la super bingo, primiţi încă un bilet câştigător gratis şi aveţi şansă dublă.”
“Mă scuzi, eu nu particip. Dar cât e un bilet?”
“Doar 1 lei şi 60 de bani”
“Cu doar banii ăştia merg cu o persoană dragă la un ceai şi câştig mai mult decât tot ce-mi poate fi oferi lumea asta. Nu crezi?”
“Hai să nu mai vorbim despre politică.”
“Subiect de 2 lei.”
“Nici atât. De 2 lei îmi iau patru covrigi.”
” Să-ţi vorbesc despre rujuri şi plopi, ceaiuri şi zâmbete, nori şi furtună, toamnă şi paşi mărunţi… n-are rost. Le ştii.
” Nu contează. Poţi să-mi reaminteşti.”
“Ce mămăligă bună ai făcut, mami.”
“Şi ce ciorbă bună am făcut, măi Duţii. Numai la mă-ta acasă poţi să mănânci aşa ciorbă.”
Persoana prevăzătoare este „capabilă să păstreze o tăcere prudentă.“
`Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary
“Ce vrei?”
“Iubire.”
“Şi altceva?”
“Ce altceva să mai vrei decât iubire!?”
“(…)Un pahar cu apă?”
”Dănoi, tu ai figuri pe cap?”
”Nu. Am nişte clame.”
”Bărbatul trebuie să ştie ce înseamnă a fi capul unei familii creştine. Rolul acesta nu-i dă dreptul să se poarte ca un tiran.”(Efeseni 5:23)
”…cei ce se iubesc cu adevărat vor evita orice acţiune care ar putea afecta pe plan spiritual persoana iubită.”(1 Tesaloniceni 4:6)
”Fiind un ajutor care i se potrivea lui Avraam, Sara l-a susţinut plină de respect, contribuind la deciziile lui. Supunerea ei n-a fost de suprafaţă. Chiar în ”sinea ei” îşi numea soţul ”domn”(Geneza 18:12; 1 Petru 3:6). Respectul ei faţă de Avraam izvora din inimă.”
`studiul Bibliei
”Silvicultura nu e o meserie, după ce absolvi facultatea de silvicultură nu ajungi să ai meseria de silvicultor. Nu. Cred şi mă gândesc că şi colegii mei de catedră cred la fel, că silvicultura e o stare de spirit.”
- decanul Facultăţii de Silvicultură Suceava