fructul.com

Întâmplarea face ca de multe ori să fiu în vreun loc, când nu mă aştept deloc să fiu acolo. Nu mă gândeam că azi-noapte pe la 3, pe o ninsoare de nu vedeai la trei metri-n faţă să fiu într-o Dacie veche, undeva departe, în mijlocul sălbaticului. N-are rost să zic cum am ajuns pe-acolo, nu-i ăsta scopul scriiturii noastre, ci vreau să vorbesc despre ceva ce m-a mirat. Păşeam din vorbă-n vorbă cu şoferul. Şoferul conducea aşa relaxat, ştia bine drumul, şi nu înţeleg ce drum vedea el, că în faţa mea era doar zăpadă. La un moment dat începe să-mi spună că trăieşte greu, că nu mai suportă ce se întâmplă şi că abia aşteaptă să vină Dumnezeu să ardă tot Pământul. Am început să zâmbesc, mirat fiind de cuvintele lui. I-am spus că eu nu cred că va fi distrus. S-a mirat şi el şi cunoscând Biblia a început să-mi spună versete din ea. În minte mi-au venit două argumente, unul slab şi unul tare.

Călătoria mea s-a terminat abia dimineaţa, lăsând în urmă o discuţie faină, despre lucruri măreţe.  Şi înainte să mă întorc acasă, să mă culc, am zis să trec pe la un prieten bun să-i povestesc cum m-a surprins şoferul. Mi-a făcut un ceai din petale de trandafir.

— Şi el s-a înfierbântat văzând că-i explic logic fiecare verset pe care l-a adus în discuţie şi m-a întrebat răspicat: “Dă-mi măcar un motiv că Pământul n-o să fie distrus.” Şi m-am gândit să încep cu argumentul slab.

— Care?

— Firul de iarbă.

— Păi, ce motiv mai e şi ăsta?

— Păi am zis să încep cu cel slab. M-am gândit să-i spun despre fabrica de oxigen dintr-un fir de iarbă.

— Tu când eşti obosit începi să o iei pe coclauri. Ce treabă are una cu alta?

— Eşti culmea. I-am spus despre cum un fir de iarbă produce oxigen, fenomen fundamental pe Pământ, pentru ca noi  să trăim şi că într-un amărât fir de iarbă se petrec 70 de procese chimice pe care omul încă nu le înţelege.

— Şi?

— Şi Chimistul care a proiectat o astfel de uzină de-o complexitate ce depăşeşte gândirea umană şi totuşi atât de mică, nu a construit-o degeaba, ca să fie distrusă tot de el. Şi când i-am spus asta s-a lăsat căzut pe gânduri. Mult. Şi mă temeam acum să nu-l supăr dându-i şi argumentul tare, poate prea tare. Ştii cum îs oamenii, le place să le gâdili urechile cu lucruri complicate, SF-uri, dar se supără când le spui adevărul simplu.

— Api ce i-ai zis? Cuvintele din predica de pe munte când spune că cei blânzi vor moşteni pământul?

— Nu. Mai încearcă.

— Eclesiastul 1 cu 4 că o generaţie trece, alta vine dar pământul rămâne pentru totdeauna?

— Nu.

— Of… api care e, omule? În Isaia se spune că Pământul nu a fost creat în zadar, ci să fie locuit, în psalmi se spune că Pământul nu se va clătina de pe temeliile lui niciodată, şi în mai era un verset care spune că Dumnezeu îi va distruge pe cei ce distrug Pământul. Care-i argumentul?

— Floarea de mac.

— Pe tine te-a plesnit natura rău de tot, cu silvicultura ta cu tot. Şi ce i-ai zis şi la asta?

— I-am spus că în Biblie se vorbeşte de multe ori despre frumuseţea florilor de câmp şi chiar el a început să-mi spună cuvintele lui Isus despre crini. Le ştia pe de rost. Mi-am reamintit de câmpul ăla plin de maci în care am dormit vara trecută, de asta i-am zis de floarea de mac. Şi i-am pus o întrebare: aşa cum un om plin de iubire nu poate da cu o floare în iubita lui frumoasă, cum ar putea Dumnezeul iubirii să strivească corola unui mac, corolă de-o frumuseţe ce nu poate fi reprodusă?